Aventura cheii pierdute
Era o după-amiază liniștită de primăvară. Alexandra și Vlad se jucau baschet în curtea casei, când jocul le-a fost întrerupt de o voce foarte cunoscută:
— Vai de mine și de mine, ce-am pățit!!!
Copiii s-au uitat unul la altul și au șoptit în același timp:
— Doamna Mirilă!
Vecina lor, o bătrânică simpatică, dar mereu grăbită și agitată, cobora scările casei cu papucii în mână și cu o umbrelă sub braț.
— Ce s-a întâmplat, doamnă Mirilă? — a întrebat Alexandra.
— Mi-am pierdut cheia, dragii mei! Cheia de la casă! Am fost până la piață, m-am întors și când să intru… nimic! Parcă a intrat în pământ!
— Ați căutat în geantă? — a întrebat Vlad.
— Bineînțeles! De cinci ori! M-am uitat și în umbrelă, și în papuci… dar nu e!
— Vreți să vă ajutăm să o căutăm? — a spus Alexandra.
— Să vă dea Dumnezeu sănătate! Dacă o găsiți, vă dau bomboane cu mentă și nuci caramelizate! Dar aveți grijă, poate e prin florile mele… sau poate a luat-o un corb! Fir-ar să fie, știu eu ce păsări hoțomane umblă pe-aici!
Vlad și Alexandra au pornit în misiune. Curtea doamnei Mirilă s-a transformat într-un adevărat teren de aventură.
— Eu caut în stratul acesta de panseluțe! — a spus Alexandra.
— Eu mă uit pe terasă! — a adăugat Vlad.
— Aveți grijă să nu vă muște ceva! — le-a strigat doamna
Mirilă, fără să se miște din loc. După câteva minute, Alexandra a ridicat privirea:
— Nu am găsit nimic! Poate a căzut în canal?
— Doamne ferește! — s-a închinat bătrânica.
— Eu zic să mergem până la piață! Poate am scăpat-o acolo.
Și așa a început marea expediție spre piață.
— Aici am cumpărat morcovi… nu e! Acolo m-am certat cu tanti Marcela pentru un ardei… nici aici nu e! La taraba asta mi-a căzut plasa pe jos, poate atunci am pierdut-o!
Vlad și Alexandra au început să caute peste tot: sub mese, printre lădițe, sub cărucioarele de piață… dar nimic!
— Uite ceva lucios! — a strigat Vlad.
— Nu e cheia… e o monedă de zece bani, — a zis Alexandra, dezamăgită.
— Ține-o totuși, mamă! Poate îți poartă noroc! — a spus doamna Mirilă, oftând.
Deodată, Alexandra s-a oprit brusc:
— Doamnă Mirilă, nu cumva ați avut azi haina bej?
— Ba da, haina cu care merg mereu la piață!
— Și unde e acum?
— Am lăsat-o pe terasă, că mi-era cald… Dar ce legătură are?
— Poate cheia e în buzunarul hainei!
Ochii doamnei Mirilă s-au mărit cât cepele.
— Maicăăă! Dacă e acolo?! Hai să fugim acasă!!!
Au alergat cât i-au ținut picioarele. Când au ajuns, doamna Mirilă a început să caute prin buzunare. Dintr-odată, s-a auzit un clinchet vesel:
— Hopaaaa! Uite unde era! Dumnezeule mare, a fost aici tot timpul!
— Eu am zis că trebuia căutată metodic, — a spus Alexandra, mândră.
— Eu zic că un corb a pus-o în buzunar! — a râs Vlad.
— Mi-ați salvat ziua, dragii mei! — a spus doamna Mirilă, fericită.
— Ar fi fost groaznic să chem pe cineva să spargă ușa! Vă aduc imediat bomboane cu mentă și nuci, cum v-am promis!
Copiii au râs. Cu doamna Mirilă nu te plictiseai niciodată — fiecare zi cu ea era o mică aventură, o lecție de răbdare și un prilej bun de povestit mai departe.
